NOESIS 6
Inovație și Inventică Etică, Responsabilă și Conștientă
Una din cele mai importante teme de cercetare exploratorie și de politici educaționale este Inovația și Inventica Responsabilă și Conștientă.
Într-o lume de 9 miliarde de oameni, așteptată până în 2050 – inclusiv 3 miliarde de noi consumatori din clasa mijlocie – provocările extinderii ofertei pentru a răspunde cererii viitoare sunt inedite. Consiliul Mondial al Afacerilor pentru Dezvoltare Durabilă (WBCSD) și Rețeaua Globală a Amprentelor estimează că am depășit cu mult capacitatea Pământului de a menține nivelul actual de consum al umanității și că pe termen foarte scurt această este pe cale să consume echivalentul a mai mult de două ori ceea ce planeta noastră poate regenera (Statele Unite consumă până la de cinci ori mai mult peste acest nivel).
Regândirea modelului economic într-o paradigmă sustenabilă, circulară1, în termeni de reciclare, de creșterea duratei de utilizare a produselor, de dezvoltare a unor componente durabile și reutilizabile, precum și de modernizare a lor pentru alte aplicații productive prin cât mai multe cicluri – sunt doar câteva posibilități de a realiza acest deziderat. Această abordare contrastează brusc cu mentalitatea liniară încorporată în majoritatea operațiunilor industriale de astăzi. Chiar și terminologia lor: lanț valoric, lanț de aprovizionare, utilizator final – exprimă o viziune liniară „take-make-disposing”. În cele din urmă, economia circulară ar putea decupla creșterea economică de la consumul de resurse.
Forumul Economic Mondial2, în parteneriat cu Ellen Mac Arthur Foundation și Mc Kinsey, a prevăzut economii de până la 40-50% prin utilizarea acestor modele de producție. Potențialul inovației, creării de locuri de muncă și dezvoltării economice este imens: estimările indică o oportunitate de miliarde de dolari.
Centrul educațional de Excelență INOVAȚII ȘI INVENTICĂ RESPONSABILĂ ȘI CONȘTIENTĂ fundamentează partea tehnică aplicativă a proiectului. Caracterul aplicativ – inovativ al centrului se va reflecta în dezvoltarea procesului tehnologic de implementare a proiectului.
Centrul educațional de Excelență INOVAȚII ȘI INVENTICĂ RESPONSABILĂ ȘI CONȘTIENTĂ capaciteaza posibilitățile de reinventare, de găsire de noi perspective de creare și de transformare tehnologică a realității sub principiul responsabilității, conștientizării înalte și a ecologiei impactului, va determina direcțiile de specializare, profesionalizare a resursei umane, cât și principiile de creare de noi structuri socio – economico – culturale. Tematica devine foarte actuală în contextul dinamicii actuale a proceselor principale ale societății: direcțiile de evoluție tehnologică.
Argument
In primul rând vor fi analizate probleme legate direcțiile de evoluție tehnologică. Fără repere moral-etice clare, precise, fără echivoc dezvoltarea tehnologică ne poate fi fatală. Orice lucru / fenomen are atât potențial pozitiv, constructiv, de dezvoltare și evoluție dar în aceeași măsură – are și potențial distructiv, poluant, nimicitor, etc. De natura potențialului pe care îl îmbracă (pozitiv sau negativ) cel mai adesea este responsabilă ființa umană. Conștientizarea și responsabilizarea celor implicați în cercetare, inovare și dezvoltare de noi tehnologii și produse tehnologice, prin diverse metode și sub diferite aspecte este obiectivul principal al acestui demers tematic.
În al doilea rând, de o analiză profundă vor beneficia problemele legate de natura tehnologiilor în sine. Nu este suficient ca acestea să fie etice, este nevoie ca ele să asigure și elementul de sustenabilitate atât în raport cu natura lor (resursele din care sunt fabricate) dar și modul în care utilizarea acestor resurse pentru producerea tehnologică impactează ecosistemele planetare, (alte specii și ființe).
Tehnologiile informaționale și principii de structurare a informațiilor
Un subiect de interes major va fi legat de tehnologiile informaționale și principii de structurare a informațiilor (în diferite forme de comunicare). În special cercetarea problemelor legate de organizarea informațiilor, de principii de compactare și transmitere, de codificare/decodificare, etc.
Tiparele de organizare a informațiilor sunt valide pentru dezvoltarea oricărei tipologii de tehnologii, astfel, componenta comunicațional-informațională devine foarte relevantă și importantă.
Problematica legată de posibilitatea de cuantificare a invențiilor și tehnologiilor dezvoltate în centrele educaționale de excelență – în produse reale, care să genereze capital economic (face parte din componenta de sustenabilitate pe care o va asigura proiectul).
Generarea unor venituri economico-financiare este fundamentală pentru fiabilitatea întregului proiect. Iar componenta de inovare și inventică este o resursă care poate genera aceste venituri. Acestea se pot constitui din vânzarea produselor, a patentelor sau brevetelor dar și prin atragerea unor fonduri din investițiile unor parteneri economici interesați de tehnologiile și cercetările care se vor dezvolta în centru.
Astfel, prin argumentarea acestor direcții de cercetare devine mult mai evidentă nevoia de a iniția acest demers de cercetare. Descoperirile și analizele produselor realizate pe aceste subiecte vor contribui enorm la eficientizarea întregului demers și vor asigura o bună parte din fonduri, atât de necesare pentru a putea susține fără compromisuri întregul proiect.
Obiective generale
- Evoluția tehnologică devine tot mai prezentă în viața de zi-cu-zi: tehnologie care poate transforma apa poluată, apa sărată sau chiar canalizarea brută în apă potabilă de înaltă calitate pentru mai puțin de un cent litru; Tricorderul Qualcomm, care promite un dispozitiv medical cu costuri mici și portabil, care permite oricui să se diagnosticheze mai bine decât un medic; „Fermele verticale” ale lui Despommier, care înlocuiesc agricultura tradițională cu un sistem care folosește cu 80% mai puțin pământ, 90% mai puțin apă, zero pesticide și costuri de transport. Și alte tehnologii emergente, cum ar fi comunicarea Machine-2-Machine, tehnologia mobilă, progresele în nanotehnologie, științele vieții și materialelor, oferă o serie de opțiuni pentru optimizarea tehnologiilor noastre de producție pentru a minimiza deșeurile.
- De asemenea, evoluția modelelor de afaceri care modifică nu doar modul în care producem, ci și modul în care consumăm au potențialul de perturbări majore. „Plătește pentru întreprinderi de servicii / închirieri” în baza cărora Philips, de exemplu, a introdus modelul „Pay per lux”, unde își păstrează proprietatea materialelor (becuri) și vinde lumină ca un serviciu și alte modele precum întreprinderile sharing economy (Uber, AirBnB) și întreprinderile cu proprietate fracționară (Netjets) au potențialul de a minimiza pierderile și a diminua efectele negative asupra mediului natural.
- Pe lângă cele menționate mai sus, o serie de alte tendințe în acest domeniu vor determina și problematica ce va fi studiată în acest Centru de Excelență. Senzorii sunt tehnologiile pe care oamenii le folosesc pentru a ne crește capacitatea de a percepe și interpreta lumea. Revoluția în învățarea mașinilor transformă senzorii în așa fel încât acum ne permit nu doar să ne rezolvăm anumite probleme fiziologice, ci și să construim modele virtuale de realitate care ne oferă o putere extraordinară de a modela lumea din jurul nostru. Fie că se referă la amplificarea proprietăților senzoriale, la compensarea sau la substituirea unor dizabilități senzoriale, aceste tehnologii sunt modele relevante pentru modul în care fuziunea dintre tehnologia senzorilor și a învățării automate a dat start critic în transformarea în curs de dezvoltare a inteligenței pe planetă. Ca atare, fuziunea senzorilor și a învățării automate joacă un rol esențial în fuziunea inteligenței umane și a mașinilor.
- Dezvoltarea tehnologiilor cu feedback la mediul înnjurător, instituțional, natural și uman, dezvoltarea de tehnologii neinvazive, reintegrarea in circuitul de mediu a deșeurilor economice prin proiectarea și utilizarea inventicii de mediu și prin colaborarea cu speciile ce fac această reintegrare a resurselor
- Dezvoltarea de tehnologii și produse tehnologice neinvazive și cu amprentă ecologică cât mai mică, prin diverse metode și sub diferite aspecte este obiectivul principal al acestui demers tematic.